De ce devenim agresivi atunci când suntem părăsiţi


Majoritatea dintre noi simţim o emoţie puternică de dezamăgire, de trădare, atunci când persoana dragă nouă alege să se despartă de noi şi să urmeze un alt drum. Unii îşi iau rămas bun în mod cordial, iar alţii transformă sentimentul de iubire în ură, invidie, gelozie, apar reproşurile, nesiguranţa, minciuna, cuvintele dure şi, inevitabil, suferinţa.

Andra Tănăsescu
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, majoritatea oamenilor nu ştiu să gestioneze acele emoţii, se lasă duşi de reacţiile primare şi, din dorința de a-și alina durerea, ajung să rănească persoana iubită. “Atunci când iubirea "dispare", o lăsăm să se transforme într-un monstru care pune la pământ multe suflete, odinioară calde şi deschise. Acest „monstru” în care lăsăm iubirea să se schimbe, răneşte inimi şi le face să nu se mai deschidă. Cu toţii am plâns, cu toţii am suferit din iubire şi unii dintre noi poate încă o facem. Este păcat totuşi,  odată ce ai iubit o persoană, să calci totul în picioare în momentul în care s-a stins şi ultima flacără a iubirii pe care, la un moment dat, o simţeaţi amândoi. Atâtea suflete rănite, atâta suferinţă şi tristeţe în ochii unor oameni, totul din cauza faptului că nu ştim să gestionăm lucrurile atunci când iubirea dispare... Nu ştim cum să creştem iubirea, cum să avem grijă de ea şi nu ştim cum să îl ascultăm pe cel de lângă noi. Comunicarea sinceră, deschisă şi fără acuze, din înţelegere şi respect reciproc, ar putea scuti oamenii de multă durere. Dacă totuşi nu reuşim să ajungem la un numitor comun în mod paşnic, întotdeauna vom avea nevoie de un mediator, o a treia persoană, care să ne ajute să înţelegem ce și de ce simţim asta. Poate fi un prieten, un părinte, un frate sau chiar un psiholog”, spune psihologul Andra Tănăsescu

Recomandare pentru femei
Specialistul în relaţii ne cuplu sfătuieşte femeile ca, în loc sa învinovăţească bărbatul de lângă ele, în loc să calce în picioare un suflet bun şi cald, să fie cerebrale şi să poarte o discuţie deschisă, din inimă. “Bărbaţii reacţionează întotdeauna ofensiv dacă sunt atacaţi, au reproşurile pregătite dacă simt un pericol. Dragele mele, trataţi-l cu respect pe omul pe care l-aţi iubit cândva. Poate nu o să îl facă să se simtă mult mai bine pe moment, dar cu siguranţă îi va fi mai bine pe viitor. Va avea curajul de a se deschide din nou în faţa unei iubiri viitoare. Nu îi luaţi şansa asta doar pentru că n-a mers cu voi. Daţi-i curajul şi încrederea că poate iubi şi că mai poate fi iubit din nou. Veţi vedea că, atunci când vă veţi întâlni întâmplător pe stradă, vă va privi în ochi fără resentimente şi îşi va aduce aminte de toate clipele frumoase petrecute împreună”, afirmă psihologul.

Recomandare pentru bărbaţi
“Dragii mei, femeile sunt fiinţe sensibile, emotive și orice reproş le va distruge pe interior. Femeile pun mult mai repede la suflet decât bărbaţii. Aveţi grijă de iubirea unei femei. Aşa cum şi voi sunteţi capabili de a simţi profund durerea, fiţi constienţi că şi ele simt. Dacă nu vă mai este bine în relaţia voastră, dacă nu vă mai oferă ceea ce aveţi nevoie, atunci spuneţi-i asta cu inima deschisă şi vedeţi-vă de drum. Nu staţi acolo ca măsura de siguranţă, că poate nu găsiţi altceva mai bun, nici ca să o "protejaţi" pe ea. Îşi va reveni, doar arătaţi-i că bărbaţii merită respectul şi încrederea lor. Trataţi-le cu acelaşi respect şi iubire cu care aţi vrea şi voi să fiţi trataţi. Arătaţi-le ca sunteţi un bărbat de admirat şi că sunt şi alţi bărbaţi care merită încrederea şi iubirea lor”, recomandă Andra Tănăsescu, specialist în psihologia relaţiilor de cuplu.

Andra Tănăsescu este vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și a urmat studiile în psihologie, cu specializarea în terapie de cuplu și familie. 

P.C.

Comentarii