Te iubesc e prea puțin

Mihaela Burlacu, scriitor

Acum am ințeles ce poate fi al  tău, numai al tău şi nu al societăţii. Pomul, copilul, casa, nu îţi aparţin.  Nu le poţi lua cu tine, dincolo, când  va veni rândul să te duci într-o altă lume, mai bună sau mai rea ca asta. Povestea de dragoste, însă da. Ea rămâne în veci a noastră! Este singurul lucru pe care îl luăm cu noi înşine în veşnicie 

O poveste care m-a impresionat profund este " mitul androginului".

Se spune că bărbatul şi femeia au fost la origini un singur trup. Se pare că Eva a mușcat din fructul oprit şi Dumnezeu i-a pedepsit şi i-a despărţit. De atunci ei se caută mereu şi în marea majoritate a cazurilor nu se regăsesc.  Când se regăsesc totuşi, este foarte probabil ca ei sa fie prinşi în alte relaţii sau au alte obligaţii. Unii dintre ei realizează tardiv că iubitul/iubita lor a trecut pe lângă ei. Fie sunt deja căsătoriţi, fie prejudecăţile îi împiedică să ia o decizie radicală pentru fericirea lor

Sunt atâţia de «NU» şi atât de puţini de «DA»… Atâtea scuze şi atât de puţin curaj şi demnitate. Sau adoptă sintagme de genul «nu dau vrabia din mână, pe cioara de pe gard»… Este un mod atât de comod de a privi lucrurile, fiind vorba de acea zonă de linişte, care ţine de confortul tău personal. Acea mulţumire a prezentului călduţ, fără dureri de cap. Cred cu tărie că ”fericirea” de azi este cel mai mare duşman al unei fericiri maxime de mâine. Ne este frică de schimbări, de provocări noi. Le dăm la o parte din calea noastră, ca o piază rea întâlnită, să nu ne strice echilibrul nostru interior.

În loc să dam la o parte aceste schimbări, oare nu ar fi mai bine să le îmbrăţişăm, să le binecuvântam, să le mulţumim? Desigur, ne gândim la angajamentele deja luate, asumate, scrise dacă vreţi, însă ele sunt faţă de alţii, nu faţă de noi înşine de fapt! Căutăm o scuză pentru a ne complace în starea actuală, chiar dacă nu este tot ce ne dorim în adâncul sufletului nostru. Ne e frică de ce ne rezervă viitorul, de ce am putea descoperi în noi înşine, în cămăruţele tainice ale sufletului. Atunci găsim o scuză ieftină ”Nu dau vrabia din mână pe cioara de pe gard”

Cred că este groaznic să te trezeşti în amurgul vieţii, când stai şi depeni amintiri nepoţilor. Şi rosteşti cel mai trist cuvânt de pe pământ : “DACĂ”… dar  “DACĂ aș fi ales o altă opţiune atunci”, probabil viața ar fi fost altfel. Preferăm o zonă gri, confortabilă şi liniştită, la adăpostul bolii numite “scuzemie“ care nu are victorii măreţe, dar nici înfrângeri. Şi apoi ce rămâne, după o astfel de întâmplare ? Regrete tardive,  o viaţă fără anotimpuri, fără bucurii imense. Iar iadul pe pământ va fi acela că vor sta lângă o fiinţă, pe care nu o iubesc din tot sufletul.

Ce frumoase cuvinte a spus odată George Cerlin :”Viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea”

Mihaela Burlacu

Membru al Uniunii Scriitorilor din România